Suport metalic cu sistem automat de alimentare cu apa

Sarcina de bază pe care am avut-o ca scop a fost interesantă atât din punct de vedere tehnic cât și arhitectural (design).

Stăpânii hotelului, și-au dorit să păstreze stilul laconic, stric pe care îl urmează în întreg anturajul interior al hotelului.

De aceea am folosit în lucrarea noastră tehnica de realizare loft design, îmbinând elementele de metal negru cu lemnul am creat o carcasă trainică și voluminoasă. Pe lângă partea estetică, muncitorii echipei noastre au creat și planificarea sistemului de irigare spre plantele ce urmau să fie plasate pe suport.

 

A fost o experiență interesantă pentru noi, mai ales că este modelul de lucrări care le realizăm cu și ma mare entuziasm, deoarece ne dorim foarte mult să dezvoltăm în locuitorii orașului simțul estetic rafinat.

Le Roi

O lucrare complexă pe care am avut ocazia să o realizăm este  camera de odihnă a Centrului Internaţional de Afaceri „Le Roi”. Au fost create mese și scaune din metal și lemn, precum și decorațiuni integrate în întregul design al încăperii.

Automall – cafenea în stil loft

Stilul Loft, precum am menâționat noi anterior, este unul din preferatele noastre. De aceea colaborarea la crearea mobilierului pentru Automall a fost pentru noi una plăcută. Noi împreună cu managerii responsabili, am creat design-ul pentru cafenea. Au fost confecționate mese și scaune din metal acoperite cu lemn masiv. Metalul a fost acoperit cu vopsea protecție anticorozivă, iar lemnul cu Lac Poliuretanic pentru a asigura rezistenței la îngălbenire și duritate. Astfel, a fost posibil de prelungit maximal timpul de utilizarea mobilierului.
La realizarea acestui proiect, am creat și accesorii decorative potrivite stilului, cum ar fi un semafor și stâlpi de iluminare, elemente ce se asociază cu strada. Culorile închise și aspectul de lemn nobil creează o atmosferă particulară și exclusivistă pentru oaspeții și clienții localului.
Echipa IugorMetal, este mereu deschisă spre colaborarea cu proprietarii de localuri întru realizarea creativă a designului interior. Inclusiv pentru astfel de proiecte, confecționăm produse ca accesorii de iluminat, polițe, mese pentru bar, sisteme de depozitare și alte accesorii individuale, la cerințele clientului.
Încă câteva poze, AutoMall:

Gogonat Cafe

Gogonat Cafe este o cafenea în stil modern, predestinat tinerilor sau persoanelor dornice de a savura o atmosferă plăcută și relaxantă. Anume la crearea acestei atmosfere a participat echipa Iugor Metal, prin elaborarea conceptelor de designe pentru mobilier și confecționarea acestora. A fost o experiență plăcută pentru noi să facem parte din acest proiect. Vedeți mai jos un mic reportaj foto, de la fața locului:

 

 

Rafturi comerciale “LeniCris-Lux” SRL

Pentru compania “LeniCris-Lux” SRL, am creat sistem de rafturi de prezentare destinat pentru expunerea, depozitarea şi vânzarea produselor. Aceste rafturi comerciale sunt echipamente speciale pentru magazine şi departamente de vânzări, fiind principalul instrument de optimizare a spaţiului de vânzări (merchandising) şi de design interior al acestuia.

Rafturile au o structură deosebită, fiind concepute astfel ca să permită depozitarea a mai multor piese vestimentare într-un mod cât mai accesibil și interesant.

Pentru mai multe detalii despre utilaje comerciale din metal, contactaține pe mail sau la telefon.

 

Lisnic Barbershop

Lisnic Barbershop, reprezintă la moment cea mai mare rețea de frizerii pentru bărbați cu servicii complexe. Echipa noastră a fost alături de noi de la începutul lansării, astfel noi am fost cei care au creat primele mese pentru specialiști și restul decor interior (rafturi, bănci, fotolii etc.).

De-a lungul colaborării noastre, noi am reușit să creem strânse relații de parteneriat, astfel puteți observa lucrările noastre în toate filialele Lisnic Barbershop. Noi participăm deasemenea și la partea de creare a design-ului interior, ceea ce este mereu o experiență interesantă pentru noi.

Vedeți mai jos o serie de lucrări confecționate pentru Lisnic Barbershop.

Clienți și Parteneri

Coș

Comandă